Glosar

IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor, fără conexiune permanentă. Acesta identifică fiecare interfață logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit „adresă IP”. Versiunea de standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. În IPv4, standardul curent pentru comunicarea în Internet, adresa IP este reprezentată pe 32 de biți (de ex. 192.168.0.1). Alocarea adreselor IP nu este arbitrară; ea se face de către organizații însărcinate cu distribuirea de spații de adrese. De exemplu, RIPE este responsabilă cu gestiunea spațiului de adrese atribuit Europei. Internetul este în proces de evoluție către versiunea următoare de IP, numită IPv6, care practic așteaptă un utilizator major, care să oblige folosirea acestei versiuni superioare și de către alții. Ramurile Ministerului Apărării al SUA (DoD) au anunțat ca în decursul anilor 2009 - 2011 vor înceta relațiile cu furnizorii de servicii Internet care nu folosesc IPv6.🔗Adresă IP

Internet Protocol version 4 (IPv4) is the fourth version of the Internet Protocol (IP). It is one of the core protocols of standards-based internetworking methods in the Internet and other packet-switched networks. IPv4 was the first version deployed for production on SATNET in 1982 and on the ARPANET in January 1983. It is still used to route most Internet traffic today, despite the ongoing deployment of a successor protocol, IPv6. IPv4 uses a 32-bit address space which provides 4,294,967,296 (232) unique addresses, but large blocks are reserved for special networking methods. History The IP layer was originally separated in the v3 of the TCP for design improvement, and stabilised in version 4. IPv4 is described in IETF publication RFC 791 (September 1981), replacing an earlier definition (RFC 760, January 1980). In March 1982, the US Department of Defense declared TCP/IP as the standard for all military computer networking. Purpose The Internet Protocol is the protocol that defines and enables internetworking at the internet layer of the Internet Protocol Suite...🔗IPv4

IPv6 (prescurtare pentru engleză Internet Protocol version 6) este un protocol de nivel internet TCP/IP (respectiv nivel rețea din Modelul OSI) pentru rețelele cu comutare de pachete, inclusiv pentru Internet. Documentul ce specifică IPv6 este RFC 4294.🔗IPv6

WHOIS ("who is" = "cine e") este un protocol de căutare/răspuns, larg folosit pentru a căuta în baza de date oficială pentru a determina deținătorul unui domeniu, adresă IP sau a unui număr de sistem autonom din internet. Căutările WHOIS se făceau, tradițional, printr-o interfață command line, dar acum există mai multe site-uri web ce oferă moduri mai simple de căutare prin bazele de date. WHOIS rulează pe portul 43, protocolul TCP.🔗WHOIS

In computer networking, a hostname (archaically nodename) is a label that is assigned to a device connected to a computer network and that is used to identify the device in various forms of electronic communication, such as the World Wide Web. Hostnames may be simple names consisting of a single word or phrase, or they may be structured. Each hostname usually has at least one numeric network address associated with it for routing packets for performance and other reasons. Internet hostnames may have appended the name of a Domain Name System (DNS) domain, separated from the host-specific label by a period ("dot"). In the latter form, a hostname is also called a domain name. If the domain name is completely specified, including a top-level domain of the Internet, then the hostname is said to be a fully qualified domain name (FQDN). Hostnames that include DNS domains are often stored in the Domain Name System together with the IP addresses of the host they represent for the purpose of mapping the hostname to an address, or the reverse process. Internet hostnames...🔗Hostname

Ping este un instrument de rețea folosit pentru a verifica dacă un anumit calculator poate fi accesat prin intermediul unei rețele de tip IP. Ping trimite mesaje ICMP “echo request” (în românește solicitare de răspuns) prin pachete adresate host-ului vizat și așteaptă răspunsul la aceste mesaje venite sub formă de răspunsuri ICMP “echo response” de la hostul destinație. Transmițând periodic astfel de pachete și calculând întârzierea cu care ajung răspunsurile, ping estimează timpul de round-trip, precum și rata de pierdere a pachetelor dintre host-uri.🔗Ping

Classless Inter-Domain Routing (CIDR ) is a method for allocating IP addresses and for IP routing. The Internet Engineering Task Force introduced CIDR in 1993 to replace the previous classful network addressing architecture on the Internet. Its goal was to slow the growth of routing tables on routers across the Internet, and to help slow the rapid exhaustion of IPv4 addresses.IP addresses are described as consisting of two groups of bits in the address: the most significant bits are the network prefix, which identifies a whole network or subnet, and the least significant set forms the host identifier, which specifies a particular interface of a host on that network. This division is used as the basis of traffic routing between IP networks and for address allocation policies. Whereas classful network design for IPv4 sized the network prefix as one or more 8-bit groups, resulting in the blocks of Class A, B, or C addresses, under CIDR address space is allocated to Internet service providers and end users on any address-bit boundary. In IPv6, however, the interface identifier has a fixed size of 64 bits by convention, and smaller subnets...🔗Classless Inter-Domain Routing

In IP networking, a private network is a computer network that uses private IP address space. Both the IPv4 and the IPv6 specifications define private IP address ranges. These addresses are commonly used for local area networks (LANs) in residential, office, and enterprise environments. Private network addresses are not allocated to any specific organization. Anyone may use these addresses without approval from regional or local Internet registries. Private IP address spaces were originally defined to assist in delaying IPv4 address exhaustion. IP packets originating from or addressed to a private IP address cannot be routed through the public Internet. Private IPv4 addresses The Internet Engineering Task Force (IETF) has directed the Internet Assigned Numbers Authority (IANA) to reserve the following IPv4 address ranges for private networks: In practice, it is common to subdivide these ranges into smaller subnets. Dedicated space for carrier-grade NAT deployment In April 2012, IANA allocated the block 100...🔗Private network

A subnetwork or subnet is a logical subdivision of an IP network. The practice of dividing a network into two or more networks is called subnetting. Computers that belong to the same subnet are addressed with an identical most-significant bit-group in their IP addresses. This results in the logical division of an IP address into two fields: the network number or routing prefix and the rest field or host identifier. The rest field is an identifier for a specific host or network interface. The routing prefix may be expressed in Classless Inter-Domain Routing (CIDR) notation written as the first address of a network, followed by a slash character (/), and ending with the bit-length of the prefix. For example, 198.51.100.0/24 is the prefix of the Internet Protocol version 4 network starting at the given address, having 24 bits allocated for the network prefix, and the remaining 8 bits reserved for host addressing. Addresses in the range 198.51.100.0 to 198.51.100.255 belong to this...🔗Subnetwork

A name server refers to the server component of the Domain Name System (DNS), one of the two principal namespaces of the Internet. The most important function of DNS servers is the translation (resolution) of human-memorable domain names (example.com) and hostnames into the corresponding numeric Internet Protocol (IP) addresses (93.184.216.34), the second principal name space of the Internet which is used to identify and locate computer systems and resources on the Internet. Although it is typically used in reference to DNS, the term name server may also be used for any computer application that implements a network service for providing responses to queries against a directory service which translates an often humanly meaningful, text-based identifier to a system-internal, often numeric identification or addressing component. This service is performed by the server in response to a service protocol request. Domain Name Server The Internet maintains two principal namespaces: the domain name hierarchy and the IP address system. The Domain Name System maintains the domain namespace and provides translation services...🔗Name server

Programul traceroute a fost conceput inițial ca o aplicație Unix care permite vizualizarea căii pe care circulă informațiile în mediul Internet, prin urmărirea unui pachet de date trimis de pe calculatorul local către un calculator sau server destinatar oarecare din Internet. Aplicația traceroute poate ajuta de exemplu la determinarea serverelor ce cauzează întârziere în livrarea mai departe a datelor, frânând astfel toată comunicația. Traceroute este în mod curent disponibil pe majoritatea sistemelor de operare.🔗Traceroute

Nmap este un scaner de securitate, scris inițial de către Gordon Lyon (cunoscut și sub pseudonimul de Fyodor Vaskovich) folosit pentru a descoperi host-uri și servicii într-o rețea de calculatoare, creând astfel o „hartă” a rețelei. Pentru a-și realiza obiectivul, Nmap trimite pachete special formatate la host-ul țintă și analizează apoi răspunsurile. Spre deosebire de multe scanere simple de porturi, care doar trimit pachete cu o frecvență constantă predefinită, Nmap ia în considerare și particularități ale rețelei (fluctuațiile de latență, traficul din rețea, interferența target-ului cu scanarea) în timpul procesului de scanare.🔗Nmap

Un port de rețea reprezintă partea dintr-o adresă de rețea de calculatoare care determină atribuirea conexiunilor TCP/UDP și a pachetelor de date către serverele și programele client de către sistemele de operare. Fiecare conexiune a acestor protocoale are două porturi, unul la client și unul la server. Într-un computer pot fi intre 0 și 65535 de porturi asociate unor anumite sarcini. Etimologia termenului port în informatică este cuvântul latin porta (poartă, acces). Când un calculator cere să se conecteze la un server web, el se conectează la o adresă IP. La conectare, în afară de adresa IP trebuie specificat și portul la care se dorește conectarea. De exemplu, dacă se precizează portul 80, clientul solicită aplicațiile de pe un server care asigură servicii web (192.168.1.10 : 80 - HTTP).🔗Port (rețea)

Internet Protocol (sau IP, în traducere liberă din engleză Protocolul Interrețea) este un protocol prin care datele sunt trimise de la un calculator la altul prin intermediu Internetului. Fiecare calculator (cunoscut sub denumirea de „gazdă”), are pe Internet cel puțin o adresă IP unică, care îl identifică între toate computerele din rețea. Când cineva trimite sau primește informații (de ex.: poștă electronică, pagini web) mesajul este împărțit în blocuri de mici dimensiuni denumite pachete. Fiecare pachet cuprinde adresa expeditorului și pe cea a destinatarului. Fiecare pachet este trimis, prima dată la un calculator-pasarelă, care înțelege o mică parte din internet. Calculatorul pasarelă citește destinația pachetelor și trimite pachetele către o altă pasarelă, și așa mai departe, până ce pachetul ajunge la pasarela vecină cu computerul destinatar. Adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în rețea. În schimb, la nivelul utilizatorilor cu acces la Internet, identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de gazdă gestionat de sistemul DNS.🔗Internet Protocol

Internet Protocol Security (IPsec) este o suită de protocoale pentru securizarea comunicațiilor peste stiva TCP/IP. Această suită se bazează pe folosirea funcțiilor matematice și a algoritmilor de criptare și autentificare pentru a asigura confidențialitatea, integritatea și non-repudierea informațiilor din fiecare pachet IP transmis pe rețea. IPSec este la ora actuală una dintre cele mai folosite metode de securizare a transmisiei pe Internet, alături de SSL (Secure Sockets Layer) și TLS (Transport Layer Security). Spre deosebire de acestea, protocoalele IPSec se regăsesc la nivelul 3 al stivelor TCP/IP și ISO-OSI, ceea ce face posibilă securizarea tuturor aplicațiilor care folosesc stiva TCP/IP. IPSec are o arhitectură de tip end-to-end, compatibilă atât cu protocolul IPv4, cât și cu IPv6, unde integrarea funcțiilor de securizare este nativă, încă de la proiectarea protocolului. Modelul IPsec este descris în mod oficial de către IETF, printr-o serie de documente RFC. Prin suita IPsec pot fi securizate comunicațiile între două sau mai multe calculatoare independente, între două sau mai multe subrețele aflate fiecare în spatele unui gateway care se ocupă de folosirea funcțiilor criptografice pentru fiecare subrețea aflată în administrarea sa, precum și între un calculator independent și o subrețea aflată în spatele unui gateway. IPsec se bazează pe proprietățile criptografice ale unor modele precum Diffie-Hellman, RSA sau DSA și a algoritmilor de criptare și autentificare, cum sunt DES, 3 DES, AES, MD5, SHA1.🔗IPsec

Internet Control Message Protocol (abreviat ICMP) este un protocol din suita TCP/IP care folosește la semnalizarea și diagnosticarea problemelor din rețea. Protocolul este definit in RFC792. Mesajele ICMP sunt încapsulate în interiorul pachetelor IP. Versiunea ICMP pentru IPv4 este adesea cunoscuta ca ICMPv4; in schimb IPv6 dispune de un protocol similar cunoscut sub abrevierea ICMPv6.🔗Internet Control Message Protocol

🔗Internet Control Message Protocol

Transmission Control Protocol (sau TCP, în traducere liberă din engleză Protocolul de Control al Transmisiei) este un protocol folosit de obicei de aplicații care au nevoie de confirmare de primire a datelor. Efectuează o conectare virtuală full duplex între două puncte terminale, fiecare punct fiind definit de către o adresă IP și de către un port TCP. Transmission Control Protocol (TCP) este unul dintre protocoalele de bază ale suitei de protocoale Internet. TCP este unul dintre cele două componente originale ale suitei (celalalt fiind Protocolul Internet, sau IP), astfel încât întreaga suita este frecvent menționată ca stiva TCP/IP. În special, TCP oferă încredere, asigura livrarea ordonata a unui flux de octeți de la un program de pe un computer la alt program de pe un alt computer aflat în rețea. Pe lângă sarcinile sale de gestionare a traficului, TCP controlează mărimea segmentului de date, debitul de informație, rata la care se face schimbul de date, precum și evitarea congestionării traficului de rețea. Printre aplicațiile cele mai uzuale ce utilizează TCP putem enumera World Wide Web (WWW), posta electronica (e-mail) și transferul de fișiere (FTP).🔗Transmission Control Protocol

User Datagram Protocol (sau UDP, în traducere liberă din engleză Protocolul Datagramelor Utilizator) este un protocol de comunicație pentru calculatoare ce aparține nivelului Transport (nivelul 4 ) al modelului standard OSI. Împreună cu Internet Protocol (IP), acesta face posibilă livrarea mesajelor într-o rețea. Spre deosebire de protocolul TCP, UDP constituie modul de comunicație fără conexiune. Este similar cu sistemul poștal, în sensul că pachetele de informații (corespondența) sunt trimise în general fără confirmare de primire, în speranța că ele vor ajunge, fără a exista o legătură efectivă între expeditor și destinatar. Practic, UDP este un protocol ce nu oferă siguranța sosirii datelor la destinație (nu dispune de mecanisme de confirmare); totodată nu dispune nici de mecanisme de verificare a ordinii de sosire a datagramelor sau a datagramelor duplicate. UDP dispune, totusi, în formatul datagramelor, de sume de control pentru verificarea integrității datelor sau de informații privind numărul portului pentru adresarea diferitelor funcții la sursa/destinație. Caracteristicile de baza ale UDP îl fac util pentru diferite aplicații. orientat către tranzacții - util în aplicații simple de tip întrebare-răspuns cum ar fi DNS. este simplu foarte util în aplicații de configurări, precum DHCP sau TFTP (Trivial FTP). lipsa întârzierilor de retransmisie îl pretează pentru aplicații în timp real ca VoIP, jocuri online. lucrează excelent în medii de comunicații unidirecționale precum furnizarea de informații broadcast, în servicii de descoperire (discovery services), sau în partajarea de informații către alte noduri (RIP).🔗User Datagram Protocol

DHCP (prescurtat de la Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol de rețea de calculatoare folosite de gazde (clienți DHCP) care atribuie adrese IP și alte informații de configurare de rețea importante în mod dinamic.🔗DHCP

Un sistem de nume de domeniu (abreviat DNS, în engleză Domain Name System) este un sistem distribuit de păstrare și interogare a unor date arbitrare într-o structură ierarhică. Cea mai cunoscută aplicație a DNS este gestionarea domeniilor în Internet. Caracteristicile sistemului de nume (DNS) sunt: folosește o structură ierarhizată; deleagă autoritatea pentru nume; baza de date cu numele și adresele IP este distribuită.Fiecare implementare TCP/IP conține o rutină software (name resolver) specializată în interogarea serverului de nume (DNS) în vederea obținerii translatării nume/adresă IP sau invers. Există 2 tipuri de rezoluție de nume: rezoluție recursivă (name resolverul cere serverului de nume să facă translatarea); rezoluție iterativă (name resolverul cere serverului de nume să îi furnizeze adresa IP a unui server care poate face translatarea).Tipic, procesul de rezoluție a numelor se desfășoară astfel: Name resolverul primește de la o aplicație client TCP/IP un nume; acesta formulează o interogare primului server de nume din lista serverelor; Serverul de nume (DNS) determină daca este mandatat (autorizat) pentru domeniul respectiv (dacă există configurată o zonă DNS care conține numele respectiv); Dacă este autorizat, transmite răspunsul clientului; Dacă nu, transmite o interogare altui server de nume pentru un răspuns autorizat; obține răspunsul autorizat și transmite clientului un răspuns neautorizat; totodată stochează răspunsul local pentru a răspunde la alte cereri pentru același nume. Resolverul de nume transmite răspunsul aplicației utilizator și îl păstrează într-un cache pentru o anumită perioadă; Dacă name resolverul nu primește un răspuns într-un anumit timp, transmite cererea următorului server de nume din listă. Când lista este epuizată, va genera o eroare.Protocolul DNS Redirectorul. La un calculator conectat la o rețea se pot executa atât aplicații care necesită numai resursele sistemului respectiv (programe de calcul tabelar, programe de procesare de texte etc.), cât și aplicații care accesează resursele rețelei (browsere de navigare în internet etc.). Nivelul aplicație este cel care permite accesul aplicațiilor la mediul de rețea. Într-o rețea LAN, redirectorul este protocolul care lucrează la nivelul sistemului de operare al calculatorului și permite să se facă distincție între cererile adresate unității centrale a calculatorului respectiv și cele adresate unui server. Redirectorul permite administratorului de rețea să atribuie nume logice resurselor aflate pe diverse unități, iar utilizatorul, pentru a accesa o anumită resursă, va utiliza numai acești identificatori, fără nici o referință la rețeaua respectivă. Astfel, redirectoarele extind componentele software locale. Astfel, este posibilă utilizarea în comun a resurselor logice și fizice ale rețelei, precum și integrarea aplicațiilor locale cu cele de rețea. Fiecare “site” de pe Internet are alocată o adresă IP. Folosirea de către utilizatorii obișnuiți a acestor adrese este dificilă și poate genera erori. Astfel, este necesar un protocol care să facă corespondența dintre numele diverselor componente de rețea și adresele lor IP. Această problemă este rezolvată de către protocolul DNS (Domain Names System). Domeniul este un grup de calculatoare care sunt asociate prin localizarea lor geografică sau prin tipul de activitate al organizației pe care o deservesc. Numele de domeniu este un șir de caractere și/sau numere, de obicei un nume sau prescurtarea unui nume. La începutul existenței Internetului, când numărul de calculatoare legate în rețea era relativ mic, a existat o tabelă realizată de organizația NIC (Network Information Center), care făcea corespondența dintre adresa IP și numele gazdei. Numele de gazde erau șiruri de caractere, fără a avea o organizare ierarhică. Aceste corespondențe erau introduse manual în tabelă și erau transmise tuturor administratorilor de rețele conectate la Internet. Ierarhia de domeniu. DNS implementează un spațiu ierarhizat de nume pentru obiectele din Internet. Spre deosebire de numele de fișiere (calea către acestea), care sunt prelucrate de la dreapta la stânga, fiind separate de slash-uri, numele DNS sunt prelucrate de la stânga la dreapta, separatorul fiind caracterul “.”. Asemănător ierarhiei de fișiere, ierarhia DNS poate fi văzută ca un arbore. Servere de nume Primul pas în organizarea acestor servere este partiționarea ierarhiei în zone. Fiecare zonă poate fi gândită ca fiind corespondentă la o anumită autoritate administrativă, responsabilă pentru acea porțiune a ierarhiei.🔗Sistem de nume de domeniu

Protocolul pentru transfer de fișiere (sau FTP, din engl. File Transfer Protocol) este un protocol (set de reguli) utilizat pentru accesul la fișiere aflate pe servere din rețele de calculatoare particulare sau din Internet. FTP este utilizat începând de prin anul 1985 și actualmente este foarte răspândit. Numeroase servere de FTP din toată lumea permit să se facă o conectare la ele de oriunde din Internet, și ca fișierele plasate pe ele să fie apoi transferate (încărcate sau descărcate). Webul nu aduce aici mari schimbări, ajută doar ca obținerea fișierelor să se realizeze mai ușor, având o interfață mai prietenoasă decât aplicațiile (programele) de FTP. Este posibil să se acceseze un fișier local prin adresa sa URL, ca și la o pagină de Web, fie utilizând protocolul "file" (fișier), fie pur și simplu utilizând calea și numele fișierului. Această abordare este similară utilizării protocolului FTP, dar nu necesită existența unui server. Desigur funcționează numai pentru fișiere locale.🔗File Transfer Protocol

Hypertext Transfer Protocol (HTTP) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informațiilor în Internet care sunt păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Protocolul HTTP este un protocol de tip text, fiind protocolul "implicit" al WWW. Adică, dacă un URL nu conține partea de protocol, aceasta se consideră ca fiind http. HTTP presupune că pe calculatorul destinație rulează un program care înțelege protocolul. Fișierul trimis la destinație poate fi un document HTML (abreviație de la HyperText Markup Language), un fișier grafic, de sunet, animație sau video, de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau și un editor de text. După clasificarea după modelul de referință OSI, protocolul HTTP este un protocol de nivel aplicație. Realizarea și evoluția sa este coordonată de către World Wide Web Consortium (W3C).🔗Hypertext Transfer Protocol

Protocolul de Acces la Mesaje Internet (în engleză Internet Message Access Protocol, abreviat IMAP - denumit și Interactive Mail Access Protocol) permite accesul la mesaje din foldere de e-mail de pe un server. Spre deosebire de POP3, care este proiectat pentru a transfera și șterge e-mail-urile de pe server, scopul IMAP este de a le stoca pe toate pe server, pentru a putea fi oricând accesate din orice loc. Internet Message Access Protocol (denumit uzual IMAP) este un protocol de nivel aplicație ce permite unui client accesul la e-mail pe un server de mail. Versiunea curentă, IMAP versiunea 4, revizia 1 (IMAP4rev1) este definită de RFC 3501. Un server IMAP poate asculta pe portul de contact 143. IMAP peste SSL (IMAPS) are asociat portul de contact 993.🔗IMAP

In computing, the Post Office Protocol (POP) is an application-layer Internet standard protocol used by e-mail clients to retrieve e-mail from a mail server. POP version 3 (POP3) is the version in common use. Purpose The Post Office Protocol provides access via an Internet Protocol (IP) network for a user client application to a mailbox (maildrop) maintained on a mail server. The protocol supports download and delete operations for messages. POP3 clients connect, retrieve all messages, store them on the client computer, and finally delete them from the server. This design of POP and its procedures was driven by the need of users having only temporary Internet connections, such as dial-up access, allowing these users to retrieve e-mail when connected, and subsequently to view and manipulate the retrieved messages when offline. POP3 clients also have an option to leave mail on the server after download. By contrast, the Internet Message Access Protocol (IMAP) was designed to normally leave all messages on the server to permit management with multiple client applications, and to support both connected (...🔗Post Office Protocol

🔗Post Office Protocol

Telnet este un protocol de rețea care se folosește în Internet precum și în rețele de calculatoare tip LAN la comunicația textuală, bidirecțională și interactivă, bazată pe realizarea unei conexiuni virtuale cu stația de lucru destinatară. Datele ce urmează a fi transmise celeilalte stații de lucru sunt întâi întrețesute cu informațiile de control ale telnet-ului și apoi transmise împreună cu acestea, folosind nivelul de protocol „legătură de date” pe 8 biți al protocolului TCP. Tot „telnet” se mai numesc și programele, în general simple, care implementează partea client a acestui protocol de rețea. Ele permit utilizatorului unei stații de lucru (numită atunci „locală”) să se conecteze virtual la alt computer sau stație de lucru din același LAN / WLAN sau și din Internet. La început este nevoie de o autentificare sau logon precum și de specificarea celeilalte stații de lucru din rețea cu care comunică. Apoi programul acceptă comenzi de tip command line interface (CLI) sau text, introduse local, însă pentru a accesa programe și servicii de pe computerul la distanță. Astfel de servicii sunt de exemplu poșta electronică, accesul la baze de date și alte fișiere etc. Computerul de la distanță poate fi de același gen, dar și total diferit de stația locală de lucru, necesitând atunci alte comenzi decât aceasta. Rezultatul, în formă de text, al fiecărei comenzi este apoi returnat calculatorului local, creându-se astfel impresia unei sesiuni de lucru direct pe calculatorul aflat la distanță. Aplicații client de tip telnet există pentru aproape toate platformele de calcul actuale. Protocolul Telnet este suportat de cele mai multe dispozitive de rețea și sisteme de operare care dispun de o stivă de protocoale TCP. De exemplu Windows NT poate fi configurat de la distanță de pe alt calculator, chiar de tip diferit, dacă suportă și el Telnet și este legat printr-o rețea. Totuși, din cauza aspectelor legate de securitatea comunicației, Telnet a pierdut mult teren în favoarea protocolului SSH. Protocolul Telnet a fost introdus în SUA în 1969 drept standardul RFC 15, apoi RFC 854, apoi IETF Internet Standard STD 8, unul din primele standarduri pentru Internet (IETF este abrevierea de la Internet Engineering Task Force).🔗Telnet

The American Registry for Internet Numbers (ARIN) is the regional Internet registry for Canada, the United States, and many Caribbean and North Atlantic islands. ARIN manages the distribution of Internet number resources, including IPv4 and IPv6 address space and AS numbers. ARIN opened for business on December 22, 1997 after incorporating on April 18, 1997. ARIN is a nonprofit corporation with headquarters in Chantilly, Virginia, United States.ARIN is one of five regional Internet registries in the world. Like the other regional Internet registries, ARIN: Provides services related to the technical coordination and management of Internet number resources Facilitates policy development by its members and stakeholders Participates in the international Internet community Is a nonprofit, community-based organization Is governed by an executive board elected by its membership Services ARIN provides services related to the technical coordination and management of Internet number resources. The nature of these services is described in ARIN's mission statement: ...🔗American Registry for Internet Numbers

🔗American Registry for Internet Numbers

🔗American Registry for Internet Numbers

🔗American Registry for Internet Numbers

AFRINIC (African Network Information Centre) is the regional Internet registry (RIR) for Africa. Its headquarters are in Ebene, Mauritius. Before AFRINIC was formed, IP addresses (IPv6 and IPv4) for Africa were distributed by the Asia-Pacific Network Information Centre (APNIC), the American Registry for Internet Numbers (ARIN), and the RIPE NCC. ICANN provisionally recognised AFRINIC on 11 October 2004. The registry became operational on 22 February 2005. ICANN gave it final recognition in April 2005. Organisational Structure Board of Directors The AFRINIC Board consists of a nine-member Board of Directors. Six of the directors are elected to represent the different sub-regions, while two directors are elected to serve on the Board-based solely on competency as opposed to regional representation. The last seat on the Board is filled by the Chief Executive Officer. Elections are held at each AFRNIC Annual General Meeting (AGMM), which is conducted around May/June every year. Voting takes place both on site at these meetings and prior to the meeting via...🔗AFRINIC